Este originar din America de Sud, mai precis din Brazilia. Bastinasii africani ajunsi în America de Sud si Centrala ca sclavi, fiind încatusati la picioare puteau sa se deplaseze doar cu pasi marunti sau sarituri mici, facând miscari ample cu corpul. Dansatorii de samba pe muzica de jazz de 2/4 au imitat miscarile acestor sclavi. Dupa ce dansurile s-au împartit în standard si latino-americane, samba si-a gasit locul ca dans de concurs în cadrul celor latino-americane.
In America de Sud in anul 1948 pe muzica de rumba – jazz in 2/4 a aparut mambo. Dupa o scurta inflorire a acestui dans, E. Jorrin scrie in 1953 in Cuba o muzica de 4/4 pe care se va dansa cha-cha, un dans plin de idei, cu miscari distractive si jucause, cu dese despartiri ale partenerilor in timpul dansului. Dupa 1960 a devenit dans de concurs.
Este un dans de origine afro-americana, dansat pe ritm de 2/4 sau 4/8, având la origini milonga, yuca, chica, din care se inspira si astazi. Îl caracterizeaza picioarele moi, soldul puternic si miscarile armonioase ale bratelor. În ultimii ani au ajuns a moda anumite miscari rapide, la aceasta ajungându-se prin ruperi de ritm si condensarea pasilor. Este dansul cel mai încarcat de afectiune. Din 1940 devine obligatoriu, dansat mai întâi în rândul dansurilor standard, luându-si locul apoi în rândul dansurilor latino-americane.
Este unul dintre dansurile cele mai îndragite de public, însemnând “pas dublu”, având aceiasi stramosi cu tangoul si rumba. Este cunoscut în Spania ca un dans de dragoste violent cu pasi puternici si totusi în deplasare rapida, cu sarituri, dansatoarele scuturându-si fustele, (ceea ce nu mai este asa de evident la rochiile tot mai scurte ale dansatoarelor de astazi), devenind dans de concurs din 1960.
Are ca origini dansurile jitteburg si boogie-woogie. Acestea au ajuns in Anglia la sfarsitul perioadei swingului si peste putin timp au dat nastere la jive. S-a abandonat acrobatia, dansatorii nu ai voie sa arunce partenerele, iar dansatoarele au voie sa sara doar atata cat pot fara ajutorul partenerului. Este la fel de jucaus ca si cha-cha, figurile cuprinzand rotiri puternice, urmariri si inlantuiri urmate de desparitri. Este cel mai tanar dans latino-american, fiind dans obligatoriu in concurs de la mijlocul anilor 1960.
Are la origine dansul de societate Boston din sec a. XIX-lea. Din Boston s-a format valsul francez, iar acest dans destul de greu interpretabil a ajuns în Anglia, unde s-a transforma în vals lent, cunoscut si sub numele de vals englezesc. Acest dans în ritm lent de 3/4 cu urcari si coborâri lente si continui a devenit obligatoriu ca dans de categorie standard începând din 1924.
Numele acestui dans în 2/4 sau 4/8 provine probabil dintr-un cuvânt african care înseamna “toba”. Prin intermediul arabilor si spaniolilor dansul ajunge în Europa si America. Tangoul are origini dansurile Habanera si Milonga. În a doua jumatate a secolului a XIX-lea îl regasim ca dans de moda în Africa Centrala si de Sud. Acest prim val a maturat celelalte dansuri, tangoul devenind din 1910 dans dominant. Modul de interpretare a tangoului este sacadat, caracterizat prin punctarea primilor timpi ai masurii muzicale, fiind si un dans plin de pasiune. Începând din 1920 devine dans de concurs.
Acest dans nou de 3/4 provine din dansul germano-austriac “Landler”, un dans din secolul al XVIII-lea. In secolul trecut, mari compozitori vienezi au consacrat valsul ca muzica de dans, valsul vienez devenind la acea vreme unul dintre cele mai populare dansuri de moda. Dansul constand din rotiri continuue este intrerupt doar de pasii de schimbare, dansatorii trebuind sa aiba grija la interpretare, la amploarea rotirilor si sa nu exagereze cu micile inclinari (“sway”). Din 1930 este dans de concurs, intarindu-si acest statut din 1950.
În 1910 s-a nascut în Anglia Foxtrot-ul, un dans de 4/4 cu tempo mediu, dansat pe muzica de dixieland si jazz, adusa în Europa de orchestrele din America. Începând din 1930 devine dans de concurs obligatoriu, varianta lenta a acestuia, slowfox-ul. Având una din cele mai grele tehnici de picior, necesitând un contact permanent al unei parti a talpii cu parchetul, dansul se interpreteaza cu sway continuu, cu pasi usori si glisati.
